ROMÂNIA - harta turistică generală; Preţ: 6.00 RON

Harta turistică a României cuprinde pe faţa A harta ţării, color, cu relieful uşor vizibil, numele formelor de relief, drumuri cu distanţe în km, localitaţile până la nivel de comună, delimitarea şi numele judeţelor şi multe simboluri cu obiective şi utilităţi turistice. Găsiţi aici, spre deosebire de alte hărţi, puncte unde se poate practica parapanta şi deltaplanorismul, peşteri, locuri misterioase. Pe faţa B a hărţii aveţi la dispoziţie o serie de texte care vă vor ajuta să ajungeţi şi să vizitaţi uşor majoritatea obiectivelor turistice ale României. Am împărţit România în 7 zone turistice, fiecare zonă având un centru urban major. Din acel centru, spre exemplu Bucureşti sau Braşov, veţi găsi descrise traseele turistice rutiere în toate direcţiile, cu distanţe în km, scurte descrieri ale punctelor turistice şi chiar numerele de telefon ale unor hoteluri. Mai mult decât atât, într-o coloană separată veţi găsi descrise 10 locuri misterioase din România, locuri care vă vor atrage cu misterul lor.