Listeaza

CASTELUL HUNIAZILOR

Hunedoara – CASTELUL HUNIAZILOR – Muzeul şi Castelul Corvineştilor.

Deşi acest castel este destul de cunoscut, el este o excepţie a tendinţelor generale de a distruge costrucţiile celor cuceriţi, tendinţă caracteristică evului mediu sau comportamentului de tip ev mediu a cuceritorilor. Un exemplu relevant în acest sens este Cetatea Deva, situată în acelaşi judeţ , la numai 10 km distaţă, rezultat al eforturilor materiale ale aceleaşi familii a Corvineştilor. Din 1849, când incendierea magaziei muniţiilor a dus la o serie de explozii care au distrus o mare parte din această cetate, nici până în prezent construcţia amintită nu a mai fost refăcută, admiraţia noastră întinzându-se doar peste nişte ruine.

Castelul Corvineştilor din municipiul Hunedoara este cel mai important monument istoric , în stil gotic, şi de arhitectură laică din Transilvania.Acest castel a fost ridicat pentru prima oară pe locul unei costrucţii romane, în sec. XIII. O legendă cu semnificaţie aparte marchează ridicarea acestei costrucţii, o legendă ca o revelaţie a legăturii profunde între două popoare care au covieţuit secole de-a rândul amestecându-şi sângele, tradiţiile, cutumele, obiceiurile, aşa cum inevitabil o familie, cu bune şi rele, devine în timp o entitate cu personalitate distinctă, un rezultat obiectiv al combinării genelor şi reflexelor sociale. Este legenda lui IANCU SIBIANCU: Sătul de răutatea boierului, un ţăran din ţinutul Argeşului din Ţara Românească, pleacă cu familia sa, soţia şi cei trei copii ai lor, Mogoş, Radu şi Voicu, spre Transilvania şi se opresc în Ţara Haţegului. Băieţii lui Şerb, au intrat  în armata regelui Sigismund, asta fiind singura cale de a-şi căştiga drepturi sau pământuri. Voicu a fost a tât de hotărât şi de viteaz în lupte încât regele Sigismund i-a dăruit lui şi familiei sale atât domeniul cât şi castelul Hunedoara. Intrat în rândul nobilimii, Voicu a plecat la curtea regelui ungar lăsându-şi acasă soţia şi fiul pe nume Iancu. După un timp, soţia sa, Elisabeta, luându-şi fiul şi însoţită de propriul frate au plecat spre Buda. La plecare a luat cu ea şi inelul lăsat de Voicu , un inel deosebit, care arăta legătura de rudenie dintre Elisabeta şi Voicu. Obosiţi de drum, cei trei s-au culcat la umbra unui copac. Băiatul, Iancu a rămas treaz, jucându-se cu inelul cu pricina. Atras de strălucirea inelului, un corb a coborât din înălţimea cerului şi a furat inelul din mâna băiatului. La ţipetele acestuia, fratele Elisabetei, s-a trezit şi dintr-o ochire a lovit cu o săgeată corbul-hoţ  recuperând inelul. Ajungând la curtea regelui Sigismund, Elisabeta a relatat întâmplarea cu corbul, drept urmare regele a hotărât ca blazonul familiei Huniazilor să fie un corb cu un inel în cioc. Moştenindu-şi tatăl în vitejie şi curaj, învăţând de copil meseria armelor la curtea regelui Sigismund, Iancu s-a remarcat apoi în bătăliile regatului şi a ajuns în cele din urmă voievod al Transilvaniei. După una din victoriile sale strălucite asupra turcilor din apropierea oraşului Sibiu, lui Inacu i-a rămas porecla de Iancu Sibiancu, poreclă prin care a intrat în legendele populare.

In mod ciudat Iancu de Hunedoara este socotit atât de unguri cât şi de români unul din cei mai mari conducători militari şi politici ai evului mediu atât pentru un popor cât şi pentru celălalt. Poate aceasta este cauza principală pentru care Castelul Huniazilor din Hunedoara este unul din puţinele edificii medievale fortificate, foarte bine păstrate,  din Transilvania.

Acces: din Deva spra Hunedoara la circa 10 km, sau din şoseaua care leagă Simeria de Haţeg (DN66/E79), în amonte de Călan, spre dreapta circa 15 km. În Hunedoara, din principala arteră care traversează oraşul, b-dul Traian- Republicii, se intră pe dreapa pe b-dul Libertăţii şi urmând apoi indicatoarele, trecând de porţile uzinei siderurgice, urcăm pe str. Castelului , o stradă pietruită şi intrăm pe poarta castelului. Atmosfera medievală, plină de mister, cu rezonanţa sălilor de dans, a chiliilor ascunse, a turnurilor învăluite de umbre ne dă fiori şi ne incită în acelaşi timp. Imagini pe care le vom purta apoi o viaţă în memorie.

Mircea ARIES

Listeaza