Listeaza

SIGHISOARA - in festival medieval

Sighişoara

 

Locul în care oamenii trãiesc în spaţiul medieval

 şi viseazã la mileniul trei

 

Sute, mii de picioare, unele lângã altele, purtând trupurile, sufletele şi destinele, speranţele şi resemnãrile unei lumi moderne, peste pietrele lustruite ale cetãţii medievale Sighişoara. Aceasta a fost imaginea perpetuã a unui oraş invadat de aşteptare, o aşteptare dinamicã, în care fiecare participant la “spectacolul lumii” spera sã devinã peste noapte personajul principal al unei lumi medievale dispãrute.

“Încercând să reînvie o epocă ce părea apusă pentru totdeauna, festivalul “Sighişoara Medievală” şi-a propus să smulgă prezentului o fărîmă, care, în decoruri de Ev Mediu şi în căntece de menestreli, să fie trăită de participanţi ignorînd efemeritatea trecerii noastre pe această lume, confirmînd astfel motto-ul manifestării: “EVUL MEDIU N-A EXISTAT, EL EXISTĂ !”

La Babilon

 Putem afirma fără a exagera prea mult, că în cele 3 zile de festival, Sighişoara a fost un veritabil Babilon: un Babilon al limbilor, un Babilon al muzicilor, al spectacolelor de teatru, un Babilon al berii şi al mititeilor, un Babilon al tarabelor dar mai ales un Babilon al gunoaielor. Banii primiţi de organizatori  au fost cheltuiţi probabil numai pentru a aduna gunoaiele.

Trei zile în care muzica tradiţională (medievală, indiană, irlandeză, maghiară, sud-americană, etc) s-a împletit, combătut, bruiat cu muzica contemporană a difuzoarelor berăriilor, arta teatrală a acaparat pieţele, pictura tradiţională s-a confruntat cu pictura feţelor, mâinilor şi capetelor, sculptura şi-a căutat zborul în îngerii de lemn şi piatră.

Cei mai mulţi au venit să caute ce n-au găsit şi au găsit ce n-au căutat.

Să ne bucurăm că un oraş cu o populaţie de 32.000 de locuitori a adus în trei zile aproape 50.000 de turişti şi să fim toleranţi cu cei care n-au reuşit totul. Pentru că este începutul sfârşitului unui Ev Mediu întunecat şi revitalizarea unui Ev Mediu aventurier.

 

Un Woodstock medieval

Măscărici, jonglori, dansatori, mimi. Călăi fioroşi purtându-şi ostentativ halebardele. Cavaleri şi prinţese vorbind la... telefon celular. Lume multă. Oameni veniţi din toate coclaurile acestei îmbătrânite Europe se uită, se minunează (sau poate se contrariază), dar indiferent de atitudinea lor, îşi jură că vor reveni neapărat la anul.

 Se vorbeşte în mai toate limbile pământului, relaţiile interumane se înfiripă spontan, sfidând graniţele geografice şi lingvistice atât de rigid conturate de politicienii de ieri şi de azi.

Se poate vinde şi cumpăra orice. De la măşti draculiene până la litografii, de la artizanat autentic la kitschuri penibile. Se cântă. Se dansează. Totul pare un happening cu iz medieval.

Berea curge valuri, la fel ca şi puhoiul de lume. „E OK. – îmi spune Mugurel Gorea, principalul co-organizator al Festivalului. Acum, lumea realizează că la Sighişoara nu se desfăşoară un festival al berii, ci unul medieval.“

Totul emană a nonconformism. Studenţi la arte plastice execută body-paintinguri sau portrete la minut. Şi clienţii nu lipsec, datorită sumelor modice. Nu lipsesc nici afişele haioase de genul: „Vopsim feţe şi fese“ sau „Asociaţia băutorilor profesionişti caută sponsori.“ Totul se desfăşoară într-o atmosferă de veselie generală. Poţi vedea şi contraste: bărbaţi sobri cu costum şi cravată versus bunicuţe de prin Olanda cu pantaloni scurţi şi sorbind cu nesaţ berea mioritică.

Lume multă: de toate vârstele, naţionalităţile şi culorile. Jennifer este o studentă din Pennnsylvania, care între două examene s-a gândit să dea o raită prin estul Europei, pe care până deunăzi o considera sălbatică şi nenorocită. Ajunsă la Sighişoara, şi-a schimbat radical părerea. „Este fascinant. E un adevărat Woodstock medieval.“ –  îmi spune cu un vădit entuziasm. Apoi mă întreabă: „What is the mititeiiiii?“ Dau nedumerit din umeri, îi spun ceva despre „romanian hamburgers“ şi o invit într-o crâşmuliţă pitorească. Înfulecă o cantitate impresionantă de mici cu o vădită poftă şi satisfacţie. Apoi, oarecum fâstâcită, mă chestionează despre „romanian whisky“, adică tradiţionala palincă ardelenească. Râd cu poftă, ea nu înţelege mare lucru decât după ce îşi recapătă răsuflarea după o duşcă zdravănă de ţuică. Acesta nu a fost decât un exemplu tipic de relaţie care se înfiripă spontan între oameni, la Sighişoara, indiferent de unde or fi pogorât şi ce limbă or fi vorbind.

Şi, cum totul are şi un sfârşit, şi peste ediţia din anno domini 2001 a Festivalului de la Sighişoara cade cortina. Totul sub feeria incandescentă a multicolorelor focuri de artificii. Mulţi au lacrimi în ochi şi fac jurăminte că şi la anul se vor întoarce, tot aici, în binecuvântatul burg transilvan. Totul rămâne doar o amintire vie, uneori copleşitoare, fie că-i vorba de peisajul unic, fie că e amintirea unei idile de trei zile. Cu toţi, mic şi mare, român sau american, australian sau sas sobru stabilit în Germania, nu au decât un singur gând nemărturisit înainte de plecare: adio, dar rămân cu tine.

Mircea Arieş, Peter Leb    

 

 

Listeaza