Listeaza

Peştera Sfântului Apostol Andrei

Peştera  Sfântului Apostol Andrei

Apostolul Andrei este unul dintre figurile legendare primordiale ale creştinismului. Aşa cum scrie în Evanghelia lui Matei: „Pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi fraţi, pe Simon, ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată, lăsând mrejele, au mers după El.”

În Evanghelii nu există decât două relatări succinte despre Andrei: în timpul înmulţirii pâinilor şi după învierea lui Lazăr. Ca urmare a poruncii divine, apostolii s-au răspândit în cele patru colţuri ale lumii cunoscute atunci pentru a propovădui Evanghelia.

Apostolul Andrei s-a îndreptat spre nord, spre Scythia (Sciţia) şi pe ţărmurile apusene ale Mării Negre, ajungând până la Bug. Eusebiu din Cezareea Palestinei scria în sec. III: „Sfinţii Apostoli ai Mântuitorului, precum şi ucenicii lor, s-au împrăştiat în toată lumea locuită atunci. După tradiţie, lui Toma i-a căzut soarta să meargă în Parţia, lui Andrei în Sciţia, lui Ioan în Asia.” Un alt cronicar din secolul VIII, călugărul Epifanie, scria în „Sinaxarul Bisericii constantinapolitane” că apostolul „a predicat în Pont, Tracia şi Sciţia.” În aceeaşi lucrare se specifică faptul că Apostolul Andrei nu numai că a propovăduit Evanghelia, dar a şi hirotonisit numeroşi episcopi.

Deci, nu pare deloc imposibil ca Apostolul Andrei să fi ajuns în marile cetăţi Histria, Callatis şi Tomis, acesta din urmă fiind cea mai veche episcopie creştină din România.

Revenind în Bizanţ, Apostolul Andrei a ajuns în toiul persecuţiilor anticreştine dezlănţuite de împăratul Nero, cam în jurul anilor 64-67. În oraşul Patras din Ahia (Grecia) Apostolul Andrei a suferit o moarte martirică, fiind răstignit pe o cruce sub formă de X („Crucea Sfântului Andrei”). Anumite legende, transmise pe cale orală, vorbesc despre faptul că apostolul ar fi fost înmormântat la Capidava (în apropiere de Cenavodă). Această legendă nu are o bază reală, moaştele apostolului fiind mutate în 376 de la Patras la Constantinopol, pentru ca ulterior să fie strămutate în Italia, la Amalfi şi Vatican. În 1462, capul apostolului a fost restituit Bisericii Ortodoxe a Greciei, fiind aşezat într-o raclă în interiorul catedralei din Patras.

În credinţa ortodocşilor români, Apostolul Andrei se află la mare cinste, fiind prăzmuit cu fast în fiecare an, pe data de 30 noiembrie. Această cinste este reflectată şi de „Stihira glasului 6 la Utrenia din 30 noiembrie”: „Pe propovăduitorul credinţei la geto-daci şi slujitor al Cuvântului, pe Andrei cel întâi chemat să-l lăudăm, că pe strămoşii noştri i-a adus la cunoştinţa lui Hristos, crucea în mâini ţinând şi izbăvind din înşelăciunea vrăjmaşilor sufletele lor, pe care le-a adus la Dumnezeu ca dar bine primit. Pe acesta, toţi credincioşii să-l lăudăm şi să-l cinstim, ca să se roage neîncetat lui Hristos Dumnezeu, să ne ferească de toată răutatea şi să mântuiască sufletele noastre.”

 Anumite denumiri dobrogene vin să ne reamintească de prezenţa apostolului pe aceste locuri: „Pârâiaşul Sfântului Andrei” sau „Apa Sfântului”.

Cel mai cunoscut loc legat de prezenţa apostolului se află în comuna constănţeană Ion Corvin. Este vorba despre Peştera Sfântului Apostol Andrei, loc unde potrivit tradiţiei orale acesta ar fi predicat Evanghelia. De fapt, este mai degrabă o grotă săpată în stânca calcaroasă, mobilată sobru şi auster. În 1990, în faţa peşterii a fost construită o turlă de cărămidă şi, tot în acelaşi an, a fost înfiinţată un schit de călugări. Desigur, biserica din grotă are hramul „Sf. Andrei”. Aici, în fiecare an, pe 30 noiembrie, sosesc numeroşi pelerini din toate colţurile ţării şi nu de puţine ori se vorbeşte despre minuni: celor credincioşi şi cu sufletele curate, care se roagă cu evlavie apostolului i se îndeplinesc dorinţele sau li se relevează calea pe care trebuie s-o urmeze pentru a răzbate printre necazurile vieţii.

Dincolo de aspectul istoric şi legendar, Peştera Sfântului Apostol Andrei este de secole unul dintre principalele locuri miraculoase ale României.

  

Listeaza